Diagnostic
Policondrita recidivantă se diagnostichează cu dificultate deoarece primele simptome sunt în general nespecifice. Diagnosticarea precoce este importantă pentru a preveni apariția complicațiilor.
În cele mai multe cazuri, primul simptom care apare este durerea la nivelul articulațiilor, ceea ce face ca diagnosticul să se pună cu dificultate în această etapă.
Medicul dumneavoastră vă stabilește diagnosticul pe baza simptomelor clinice întrucât nu există teste sau analize specifice pentru policondrita recidivantă. Din această cauză, diagnosticul poate întarzia câțiva ani (1) .
Sunt mai multe criterii de diagnostic, printre care cel dezvoltat de Mc Adam și cel dezvoltat de Michet sunt cele mai utilizate.
Criteriul dezvoltat de Mc Adam presupune cel puțin trei din următoarele manifestări clinice: condrită auriculară, poliartrită inflamatorie nonerozivă, condrită nazală, inflamație oculară, condrită a tractului respirator, afectare audio-vestibulară, fără a fi nevoie de confirmare histologică (3) .
Criteriul dezvoltat de Michet presupune inflamație confirmată în două din trei localizări (auricular, nazal sau laringotraheal) sau inflamație confirmată într-una dintre localizările de mai sus plus două criterii minore (pierderea auzului, inflamație oculară, afectare audio-vestibulară sau artrită seronegativă) (3) .
Mathian A, Miyara M, Cohen-Aubart F, Haroche J, Hie M, Pha M, et al. Relapsing polychondritis: A 2016 update on clinical features, diagnostic tools, treatment and biological drug use. Best Pract Res Clin Rheumatol [Internet]. 2016;30(2):316–33. Available from: http://dx.doi.org/10.1016/j.berh.2016.08.001
Puéchal X, Terrier B, Mouthon L, Costedoat-Chalumeau N, Guillevin L, Le Jeunne C. Relapsing polychondritis. Jt Bone Spine [Internet]. 2014;81(2):118–24. Available from: http://dx.doi.org/10.1016/j.jbspin.2014.01.001
Borgia F, Giuffrida F, Guarneri F, Cannavò SP. Relapsing polychondritis: An updated review. Biomedicines. 2018;6(3):1–14.